Denumire ştiinţifică: Bubo bubo
Denumire comună: buhă
Status IUCN: LC – neameninţată cu dispariţia
Areal şi habitat:
Pasăre întâlnită în nordul Africii, Europa, Orientul Mijlociu şi Asia, în habitate diferite: regiuni împădurite, deşert, zone montane, cursuri de apă. Preferă zonele stâncoase, mai ales când cuibăresc. Caută habitate cu suficientă hrană şi locuri propice pentru cuibărit.
Este cea mai mare specie de bufniţă, uşor de recunoscut după ochii mari, portocalii şi după moţurile de deasupra urechilor.
Sunt păsări solitare, care formează perechi monogame doar în perioada de reproducţie (decembrie – aprilie). Partenerii sunt păstraţi pe viaţă, iar teritoriul este apărat cu agresivitate.
Durată de viaţă:
În sălbăticie până la 20 de ani, în captivitate peste 50 de ani.
Dimensiuni:
Lungimea corpului 58-71 cm; femelele ajung la o greutate de 1,7-4,5 kg şi o anvergură a aripilor de aproximativ 200 cm, iar masculii sunt ceva mai mici – greutate între 1,5 şi 3,2 kg şi o anvergură a aripilor de 150 cm.
Sunt foarte sensibile la condiţiile de mediu: dacă hrana nu e suficientă, se vor înmulţi într-un ritm mult mai scăzut.
Incubație:
Femelele depun între 1 şi 4 ouă, care eclozează după o incubaţie de 60-90 de zile.
Ziua stau relativ inactive, pe crengi situate la înălţime, iar la asfinţit devin active şi vânează pe întreg timpul nopţii. Folosesc mai multe strategii de vânătoare, prinzându-şi prada atât la sol, cât şi în aer.
Dietă:
Buha e o pasăre exclusiv carnivoră. Sunt vânători nocturni excepţionali şi mănâncă aproape orice pot prinde, de la şoareci şi şobolani până la vulpi şi pui de căprioară. Sursa predominantă de hrană o constituie rozătoarele mici.
Au un rol extrem de important în ecosistem, datorită controlului populaţiilor de rozătoare.
Sunetele scoase sunt unice pentru fiecare individ în parte; fiecare buhă poate fi recunoscută după „vocea” ei.