Denumire ştiinţifică: Python regius
Denumire comună: piton regal, piton-bilă
Status IUCN: LC – neameninţată cu dispariţia

Areal şi habitat:

Șarpe întâlnit în savanele şi pădurile din vestul şi centrul Africii (Sudan, Senegal, Sierra Leone, Coasta de Fildeş etc).

Durată de viaţă:

Este estimată în sălbăticie la aproximativ 10 ani (date insuficiente pentru o estimare mai precisă), iar în captivitate la peste 20 de ani.

Dimensiuni:

Lungimea medie a corpului este de 1,8-2 metri. Femelele adulte sunt mai mari decât masculii adulţi şi au maxilare ceva mai lungi.

Dietă:

Pitonul regal vânează prin ambuscadă; marea majoritate a prăzii este constituită de rozătoare (diverse specii de şoareci şi şobolani).

Incubație:

Femelele depun între 1 şi 11 ouă (în medie cam 7), care vor fi incubate între 44 şi 57 zile.