Sistemul Solar nu înseamnă numai Soare, planete și sateliți. Casa noastră e plină de pietroaie, unele mici, altele imense, de sute de kilometri diametru, pietroaie ce orbitează steaua noastră, la fel cum o face și Terra. Vom cunoaște asteroizii, vom vedea de câte feluri sunt, unde se găsesc, ce misiuni au fost trimise pentru a le dezvălui secretele și care dintre ei sunt cei mai periculoși.
Sistemul Solar este format din Soare – o stea, planete, planete pitice, asteroizi (și meteoroizi), toate acestea cu sateliți sau fără, comete, obiecte trans-neptuniene, cu sateliți sau fără, și praf interplanetar. Vom numi „asteroizi” corpurile mici ale căror orbite sunt complet incluse în cea a lui Neptun și „obiecte Kuiper” cele ale căror orbite se află, cel puțin parțial, dincolo de orbita lui Neptun.
Majoritatea asteroizilor se află între Marte și Jupiter, formând astfel centura principală de asteroizi. Totuși, orbita unora dintre ei poate intersecta orbita Pământului. Alți asteroizi, numiți troieni, circulă pe aceleași orbite cu planetele, iar cei cu orbite între cele ale planetelor gigantice sunt numiți centauri.
Obiectele Kuiper sunt majoritar situate între 30 și 50 unități astronomice și formează centura Kuiper. Pe de altă parte, vom defini „cometa” ca fiind corpurile mici care prezintă activitate, adică emit gaze și praf pe o parte a orbitei lor. Cometele pot proveni din cel puțin două rezervoare: centura Kuiper și norul lui Oort, care ar putea să se extindă până la 100.000 unități astronomice de Soare.
Primul asteroid, descoperit de Anul Nou
Primul asteroid descoperit, nu mai este acum asteroid, a devenit planetă pitică. Este vorba de Ceres, găsit pe cer pe 1 ianuarie 1801, de Giuseppe Piazzi, un om care nu avea mare lucru de făcut în noaptea de Revelion se pare. Are un diametru ecuatorial de 975 km și a devenit planetă pitică pentru că are o formă aproape sferică. Cu o masă de 9.5 × 1020 kg, Ceres reprezintă singur aproximativ o treime din masa totală a centurii principale. Are cam 0,01 din masa Lunii și 0,0002 din masa Pământului.
Pallas este cel mai mare asteroid, are un diametru mediu puțin peste 500 km, de aproape 6 ori mai mic decât cel al Lunii. Legat de Vesta, care este puțin mai mic dectât Pallas dar mai masiv, este singurul asteroid care, cu puțin noroc, se poate vedea cu ochiul liber. Trebuie să mergeți într-un loc cu cer cât mai negru, să știți unde să vă uitați și să aveți vedere de vultur… nu e cazul meu! Oricum, în ziua de azi e foarte greu să îndeplinim toate cele trei condiții, așa că mai bine folosim un binoclu.
Câți asteroizi cunoaștem
Studiul asteroizilor prezintă un interes notabil deoarece permite o mai bună înțelegere a originilor și formării sistemului solar, pentru că reprezintă corpuri care pot lovi Terra, care ar fi putut aduce viață pe Terra, pentru că conțin foarte multe minerale și se pot, într-un viitor mina, sau reprezenta niște halte în drum spre alte planete etc. Pe pagina Minor Planet Center, organismul care se ocupă de aceste corpuri mici, sunt inventariați în jurul a 1,5 milioane de asteroizi, din care aproape 40.000 obiecte apropiate de Terra, și aproape 5.000 de comete.
Centura principală de asteroizi
Majoritatea asteroizilor se află între Marte și Jupiter și mai precis între 2.1 și 3.3 unități astronomice față de Soare (toate corpurile care sunt în interiorul orbitei lui Neptun și nu prezintă activitate cometară sunt asteroizi). Pe de altă parte, înclinația orbitelor asteroizilor este în general foarte mică, sub 4°, astfel că asteroizii gravitează, în marea lor parte, în jurul Soarelui într-o zonă apropiată de planul ecliptic. Un an durează între 3,5 și 6 ani tereștri.
Compoziția asteroizilor
Observațiile spectroscopice permit distingerea multor clase de asteroizi. Cele trei clase principale sunt asteroizii de tip C (carbonat sau carbonatat), de tip S (silicat) și de tip M (metalici). Asteroizii carbonat (75%) sunt majoritar prezenți în zonele externe ale centurii de asteroizi, în timp ce asteroizii de tip S și M se concentrează în zonele mai interne.
Misiuni spre asteroizi
O mare parte din cunoștințele noastre despre compoziția asteroizilor provine din studiul meteoriților. Au fost însă și misiuni robotizate care au adus pe Terra probe din praf și rocă de pe asteroizi. E vorba de NEAR-Shoemaker (prima care a aterizat pe un asteroid, pe Eros (în jurul a 16 km diametru), în 2001, Hayabusa (a aterizat și a colectat regolit de pe Itokawa, în 2010), Hayabusa 2 (a aterizat și a colectat roci de pe Ryugu, în 2019) și OSIRIS-Rex (a aterizat și a colectat roci de pe Bennu, în 2020 (în 2029 se va întâlni cu asteroidul notoriu, Apophis).
Familii de asteroizi
O familie de asteroizi este o populație de asteroizi care împărtășesc elemente orbitale proprii similare. Membrii familiilor sunt considerați a fi fragmente ale coliziunilor anterioare dintre asteroizi. Aproximativ 33% până la 35% dintre asteroizii din centura principală sunt membri ai unei familii. Se consideră că familiile se formează ca urmare a coliziunilor dintre asteroizi. În multe sau în cele mai multe cazuri, corpul părinte a fost distrus, dar există și mai multe familii care au rezultat dintr-un eveniment mare de craterizare care nu a distrus corpul părinte.
-
Hungaria este o familie care a luat numele celui mai mare asteroid, Hungaria, conține aproape 3.000 de asteroizi, și a luat naștere printr-o coliziune catastrofică (pentru că cel mai mare asteroid are doar 1/5 din masa familiei).
-
Vesta este o familie situată în apropierea asteroidului Vesta, conține aproximativ 15.000 de membri numiți vestoizi, ce au luat naștere după ce Vesta a suferit un impact cu un obiect mare ce cel mai probabil a lăsat ca urmă craterul imens din sudul asteroidului.
-
Hilda este o familie cu aproape 400 de asteroizi aflați în rezonanță 3:1 cu Jupiter (într-una din lacunele lui Kirkwood).
NEA/NEO
Nu toți asteroizii sunt în Centura Principală de Asteroizi. O parte din ei sunt în apropierea Terrei, se numesc Near Earth Asteroids (sunt grupați în patru grupe principale), asteroizi din apropierea Pământului (NEA fac partea alături de Near Earth Comets din NEO, Near Earth Objects).
-
Amor, orbita în afara orbitei Pământului, în interiorul orbitei lui Marte, deci cu semiaxa mare mai mare de 1 u.a și cu periheliul cuprins între 1,017 și 1.3 u.a.,
-
Apollo cu semiaxa mare mai mare de 1 u.a. dar cu periheliul sub 1,017 u.a.,
-
Aten, cu semiaxa mare mai mică de 1 u.a. și cu afeliul mai mare de 0,983 u.a.
-
Atira, cu semiaxa mare mai mică de 1 u.a. dar cu afeliul mai mic de 0,983 u.a.
Asteroizii care au fost interceptați de misiunile americane și japoneze sunt din aceaste grupe, Itokawa, Ryugu și Bennu sunt din grupa Apollo, iar Eros din grupa Amor.
Dintre comete, cometa Swift-Tuttle, cea care e sursa curentului de meteori Perseide, va deveni un obiect din apropierea Terrei, calculele arătând că va trece la 23 de milioane de km de Pământ în 2126 și chiar și mai aproape după, fiind și o cometă cu potențial periculos. 109P/Swift-Tuttle este o cometă cu o perioadă de 133 de ani într-o rezonanță 1:11 cu Jupiter și are un nucleu de 26 de kilometri.
Asteroizi cu potențial periculos
Dintre asteroizii menționați mai sus, cei cu adevărat periculoși, pe care trebuie să-i ținem sub observație, sunt asteroizii cu potențial periculos. Potentially hazaradous asteroids, asteroizii care se apropie foarte mult de orbita Terrei și care sunt destul de mari cât, dacă s-ar ciocni de noi, ar produce un dezastru cel puțin regional. Deci, asteroizi care se apropie la mai puțin de 0,05 u.a., la mai puțin de 7.48 milioane de km (aproape 20 de distanțe până la Lună) și cu diametrul de cel puțin 140 de metri (cu o magnitudine absolută mai mică de 22). Sunt undeva puțin peste 2.300 asteroizi cu potențial periculos, majoritatea din categoria Apollo, restul Aten. Sunt 11 PHA cu peste 3 kilometri diametru, din care 2 au peste 5 km diametru, Phaetohon și Florence și unul 7 kilometri, JM8 (Apophis, asteroidul de care s-a speriat toată lumea, are doar în jurul a 300 metri diametru).
