Asteroizii foarte mici sunt numiți meteoroizi. Cu toate că nu există o definiție care să includă și mărimea lor, care este limita de la care numim un asteroid meteoroid sau limita inferioară de la care numim meteoroidul praf cosmic, se consideră că orice obiect solid care se mișcă în spațiul interplanetar cu dimensiuni între 30 de micrometri și 1 metru este meteoroid.
Pe de altă parte, orice corp care produce un meteorit poate fi considerat și un meteoroid.
Meteoriții sunt obiecte de origine extraterestră găsite pe suprafața terestră și, prin urmare, sunt disponibile în laborator pentru analize fizico-chimice detaliate. Meteoriții nu sunt corpuri mici ale sistemului solar, deoarece nu mai orbitează în jurul Soarelui. Înainte de a ajunge pe solul terestru, aceste obiecte extraterestre traversează atmosfera Pământului. În timpul acestei traversări atmosferice, ele suferă un încălzire foarte puternică, producând o traiectorie luminoasă numită meteor.
În ceea ce privește meteoriții, se face distincția între căderi și descoperiri. Căderile sunt meteoriții pentru care traversarea atmosferică a fost observată, în timp ce descoperirile sunt cele care au fost găsite pe sol fără ca data impactului să fie cunoscută. Corpurile parentale ale celor mai mulți meteoriți sunt asteroizi. Studiul meteoriților în laborator permite obținerea de informații inaccesibile observațiilor astronomice clasice și o mai bună înțelegere a evoluției asteroizilor, dar dezvăluie și informații prețioase despre formarea sistemului solar și procesele fizico-chimice prezente în discul proto-planetar. În special, unele meteoriți conțin o foarte mare diversitate de compuși organici sau incluziuni care constituie primele solide condensate din nebuloasa primordială și care permit datarea originii sistemului solar în ansamblu.
Fluxul anual de meteoriți pe suprafața Pământului este estimat la 1010 – 1011 g/an, fluxul fiind dominat de micrometeoriți cu dimensiuni de ordinul câtorva micrometri, cu o masă totală de aproximativ 1.000 de tone.
Clasificare meteoriți
Studiul meteoriților a arătat o foarte mare diversitate a acestor obiecte, iar ele sunt subdivizate în două mari familii: meteoriți diferențiați și meteoriți nediferențiați.
Meteoriții nediferențiați conțin un material care nu a fost profund alterat în corpul parental și sunt numiți și chondrite, deoarece conțin de obicei chondrule, care sunt incluziuni de formă sferică cu dimensiuni de la câțiva micrometri până la un centimetru. Materialul meteoriților diferențiați a suferit modificări profunde în corpul parental.
Meteoriți nediferențiați
Meteoriții nediferențiați, sau chondritele, sunt ei înșiși subdivizați în trei clase principale în funcție de compoziția lor:
i.) chondrite carbonice, care conțin câteva procente în masă de carbon,
ii.) chondrite cu enstatită, care sunt bogate în enstatită (mineral cu formula MgSiO3),
iii.) chondrite ordinare, care sunt cele mai comune.
Deși sunt nediferențiați, chondritele au putut suferi unele procese de alterare de-a lungul timpului: metamorfism termic, alterare acvatică sau șocuri. Cu toate acestea, unele chondrite primitive au o compoziție elementară foarte apropiată de cea a Soarelui, ceea ce indică o formare foarte veche și aproape contemporană cu cea a Soarelui. Acești meteoriți fac parte din cele mai primitive materiale pe care le avem pe Pământ și pot oferi astfel constrângeri privind condițiile existente în discul protoplanetar, precum și o dată pentru sistemul solar prin metode de datare isotopică.
Unele chondrite carbonice au o compoziție elementară foarte apropiată de cea a Soarelui, în ciuda unui sărăcire pentru elementele cele mai volatile (H, He, C, N,…). Aceste meteoriți s-au format astfel în același timp cu sistemul solar și nu au suferit schimbări semnificative de compoziție de atunci.
Meteoriți diferențiați
Meteoriții diferențiați sunt de asemenea subdivizați în trei clase principale:
i.) achondritele, care sunt compuse în principal din minerale, predominant silicate,
ii.) meteoriții metalici, constituți în principal din fier și nichel, care prezintă structuri de cristalizare specifice numite figuri Widmanstätten,
iii.) lithosideritele, care sunt formate dintr-un amestec de minerale și metal. Acestea provin din corpuri parentale suficient de masive pentru a fi supuse unui proces de diferențiere. Meteoriții metalici ar proveni din miezul metalic al acestor corpuri parentale, iar achondritele ar proveni din regiunile externe ale acestora.
Datare meteoriți
Cum sunt datați meteoriții? Se măsoară abundența elementelor radioactive cu o durată foarte lungă de viață, precum și abundența elementelor produse prin aceste procese radioactive. Aceste metode de datare permit astfel determinarea vârstei de formare a celor mai primitivi meteoriți: 4.56 miliarde de ani. Această dată corespunde condensării primelor solide din sistemul solar. Se poate concluziona că fără studiul în laborator al meteoriților, vârsta sistemului nostru solar nu ar fi cunoscută cu aceeași precizie.
Meteoriți România
- Informaţii certe privind primul meteorit descoperit în România datează din anul 1852. În ziua de 4 septembrie, la Mădăraşul de Câmp, localitate din judeţul Mureş, a fost găsit un meteorit având o greutate totală recuperată de 22,7 kilograme. Fragmentul de meteorit, care a fost denumit „de Mădăraş”, se păstrează astăzi la Muzeul din Viena, iar un fragment mai mic de poate fi văzut la Muzeul din Budapesta.
- În 1857, la Ohaba, în judeţul Alba, a fost găsit un meteorit în greutate de 16,25 kilograme. Obiectul a căzut în ziua de 11 octombrie la câteva minute după miezul nopţii. Eşantioane mici din acest meteorit au ajuns în 16 muzee din lume, iar cel mai mare se află la Muzeul de Istorie Naturală din Viena.
- Un an mai târziu, în 1858, la Kakova, în prezent Grădinari, în judeţul Caraş-Severin a fost descoperit un obiect ceresc de 577 grame.
- Meteoritul de la Zsadany (actualmente Corneşti), din judeţul Timiş, a fost găsit în 31 martie 1875, după-masă, în jurul orei 16. Regiunea aparţinea atunci judeţului Timiş, aflat în cadrul regatului Ungar. Pietrele în greutate totală de 552 de grame au căzut la intrarea în sat.
- În 1882, la Mociu, în judeţul Cluj, a fost descoperit cel mai mare meteorit de pe teritoriul României. Bucata cea mai mare şi care se păstrează la Muzeul de Mineralogie din Cluj are 35,7 kg, dar se estimează că resturile meteoritului, împrăştiate pe o distanţă de 15 kilometri, ar avea în total peste 300 de kilograme, din care 42 kg sunt la muzeul clujean. Celelalte bucăţi sunt împrăştiate în peste 100 de muzee din toată lumea. Specialiştii susţin că la intrarea în atmosferă avea cel puţin 30.000 kg.
- În colecţia Muzeului de Istorie Naturală din Londra se află un meteorit ce provine din localitatea Tuzla, judeţul Constanţa, descoperit în anul 1920. Fragmentul are 236 de grame şi face parte din grupa meteoriţilor obişnuiţi, pietros, denumit condrit.
- Din 1927 datează descoperirii meteoritului de la Şopot, judeţul Dolj. În cazul acestui meteorit nu a fost observată traiectoria luminoasă şi s-a făcut remarcat doar prin zgomotul produs şi prin detunăturile auzite. Cele mai multe fragmentese află la muzeul din Craiova. Bucăţi din meteorit se află la Observatorul Astronomic din Bucureşti, precum şi în unele colecţii particulare.
- În 1937, un eveniment similar a avut loc la Tăuţi în judeţul Arad. Martorii au povestit despre o lumină puternică şi trei explozii produs la impactul cu solul. Meteoritul căzut cântărea aproximativ 20 kg, iar craterul său, după spusele localnicilor, nu a fost mai adânc de 0,50 m.
- La Gresia, în judeţul Teleorman a fost găsit în 1990 un meteorit în greutate de 26,9 kilograme. Certificarea acestuia s-a făcut abia în 2013, după analize efectuate în Belgia şi Austria.
- Ultimul eveniment de acest gen a fost înregistrat oficial în anul 2008 la Pleşcoi, în judeţul Buzău, în grădina unui sătean. Ulterior evenimentului, bărbatul a povestit cum a trăit căderea meteoritului. Era la masă şi a văzut o lumină de fulger, după care a auzit o bubuitură. A mers în grădină, unde a observat o gaură şi în interiorul acesteia un obiect de culoare neagră. Povestea bărbatului a stârnit interesul cercetătorilor din Cluj, care au mers la faţa locului şi au ridicat obiectul. După cercetări s-a dovedit că este vorba despre un meteorit în greutate de 6,91 kg, de formă conică. Obiectul se află în prezent în Muzeul de Mineralogie din Cluj-Napoca, alături de fragmentul de meteorit de la Mociu.
Imagini: muzee.ubbcluj.ro, mnhn.fr.
