Ce se vede, o stea sau o planetă? Cum să deosebești pe cer cele două tipuri de astre

La prima vedere, planetele apar pe cer ca și stelele, ceea ce face ca recunoașterea lor să fie aparent dificilă, mai ales pentru cei care nu dispun de informaţii la zi privind poziţiile acestor obiecte pe sfera cerească. Totuși, cum putem distinge acești „intruși” care luminează nopțile?

Aspectul

Dacă priviți cu atenție, chiar și cu ochiul liber puteți constata diferența dintre stele și planete. Un fenomen optic ne vine în ajutor, pentru a putea discerne între ele! Este vorba de scintilaţie sau „sclipire” care este caracteristică obiectelor masive în care hidrogenul fuzionează în elemente mai grele, fiind absentă în cazul planetelor. Explicaţia este relativ simplă dacă ţinem cont de faptul că cele două categorii de obiecte se află la distanţe incomparabile față de observator. Astfel, stelele se află la depărtare atât de mare încât nu pot prezenta decât imagini punctuale. Razele de lumină pe care le emit sunt tot timpul abătute din drum la trecerea prin masele de aer de diferite temperaturi şi densităţi, fenomenul fiind analog cu „agitaţia” imaginilor de deasupra şoselelor încălzite de Soarele verii. Această „abatere” a razei, datorită refracţiei atmosferice, dă impresia că steaua „se stinge” şi „se aprinde” tot timpul. Planetele sunt în schimb mult mai aproape, astfel încât le vedem ca mici discuri. Asta pentru că de la ele ajung la noi multe raze care dau în ansamblu o lumină ”liniștită”.

Mișcarea

Dacă observați planetele pe o perioadă mai îndelungată, veți mai sesiza și o altă deosebire față de stele: nu au o poziție fixă pe bolta cerească. Acestea se mișcă pe parcursul zilelor, săptămânilor sau anilor față de constelațiile cu stele fixe. În plus, planetele nu se deplasează pe bolta cerească uniform și mereu în același sens, spre deosebire de Lună şi de Soare. Acest aspect a fost descoperit încă din antichitate, de eleni. Termenul de planetă vine din limba greacă unde planetos înseamnă rătăcitoare (πλανήτης).

Totuși, dacă vreți să găsiți o planetă aveți la îndemână un indiciu important: ele se află întodeauna în constelațiile zodiacale (Berbec, Taur, gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești) dar și în Ofiucus, care deși e o constelație prin care Soarele „trece”, ca și prin cele 12 amintite anterior, nu este considerată zodiacală. Le vom detalia pe fiecare în parte, iar ordinea în care le vom aminti este dată de vizibilitatea lor.

  • Venus: cu o magnitudine maximă de -4.7, ar fi de precizat că numai Soarele și Luna au strălucirea mai mare decât frumosul Luceafăr. Venus nu poate fi observată pe durata nopții, ci numai câteva ore pe cerul serii, imediat după apusul Soarelui, sau dimineața, înainte de răsărit. Deoarece este o planetă interioară, poziția unde poate fi identificată este în proximitatea Soarelui.
  • Jupiter: are o magnitudine maximă de -2.9. Chiar și la magnitudinea cea mai slabă, strălucește mai puternic decât Sirius, cea mai strălucitoare stea. Se vede cel mai bine la opoziție, respectiv o dată la 13 luni. Perioda de revoluție este de 12 ani tereștri, astfel Jupiter se mișcă relativ încet prin constelațiile zodiacale, în decurs de un an avansând doar cu o constelație. Cu ajutorul unui binoclu puteți distinge ușor cei 4 sateliți galileeni, care par înșirați ca un șirag de perle. Aceștia gonesc în jurul lui Jupiter, înconjurându-l doar în câteva zile.
  • Saturn: vizibilă cu ochiul liber cam 10 luni pe an, timp de câteva săptămâni ea dispare din fața ochilor privitorilor, atunci când se ascunde în spatele Soarelui. Planeta Saturn pare a fi pe cer o stea fixă mai strălucitoare, cu lumină liniștită alb-gălbuie, având o magnitudine de -0.2.  Dacă știți în ce constelație se află în momentul respectiv, „intrusul” poate fi identificat și „desconspirat” ca fiind de fapt planetă. Pentru o rotație în jurul Soarelui are nevoie de treizeci de ani, astfel că Saturn poate fi găsită în aceași constelație zodiacală timp de mai mulți ani. Datorită distanței mari la care se află, sistemul său unic de inele poate fi detectat numai cu un telescop.
  • Marte: dacă planeta roșiatică este vizibilă pe cerul nopții, poate fi la fel de strălucitoare ca și Jupiter (magnitudine max. -2.0). Acest lucru se întâmplă totuși numai o dată la doi ani și jumătate, când este cel mai aproape de Terra, motiv pentru care este amintită abia aici în listă. Pentru o rotație completă în jurul Soarelui are nevoie de aproximativ 2 ani, gonind astfel relativ repede prin constelațiile zodiacale.
  • Mercur: observarea acesteia pe cer este o adevarată provocare! Mercur nu se îndepărtează niciodată mai mult de 28 de grade de Soare si poate fi văzută în zori sau la asfințit doar timp de o oră, în rest fiind acoperită de lumina zilei. De asemena ea nu este vizibilă în fiecare dimineață sau seară și poate fi observată doar câteva zile din fiecare lună.
  • Uranus și Neptun sunt atât de departe de Pământ încât nu pot fi observate cu ochiul liber, ci doar cu ajutorul unui telescop.

În plus, astăzi tehnologia este de partea noastră și putem folosi unele dintre cele mai bune aplicații de astronomie pentru a afla ce se întâmplă în spațiul cosmic. Acestea folosesc giroscopul și busola de pe telefon sau tabletă, pe lângă serviciile de dată, ora și locație, pentru a determina unde vă aflați, și o conexiune la internet, care deși este utilă nu este o cerință pentru toate aplicațiile, pentru a vă arăta ce apare pe cer la momentul respectiv.