Denumire ştiinţifică: Tadorna ferruginea
Denumire comună: călifar roşu
Status IUCN: LC – neameninţată cu dispariţia

Areal şi habitat:

Specie întâlnită mai mult în sudul şi estul Europei, Asia centrală şi sud-estul Chinei. Migrează pentru a ierna în subcontinentul indian. Este o specie caracteristică habitatelor de stepă, prezentă mai ales în apropierea lacurilor şi râurilor. În România trăieşte în zonele de şes şi munte, pe lângă bălţi şi lacuri. Se regăseşte în special în Delta Dunării şi vechea Istria.

Durată de viaţă:

În sălbăticie 5-15 ani, în captivitate peste 15 ani.

Dimensiuni:

Lungimea corpului de aproximativ 58-70 cm, greutate între 1 şi 1,6 kg, anvergura aripilor între 110 şi 137 cm.

Incubație:

Femelele depun între 8 şi 11 ouă, pe care le incubează 28-29 de zile, în acest timp masculul păzind cuibul.

Dietă:

Călifarul roşu se hrăneşte cu plante specifice regiunii de stepă, seminţe, dar şi cu insecte, crustacee, moluşte, peşti, broaşte şi viermi.