Denumire ştiinţifică: Cygnus olor
Denumire comună: lebădă albă
Status IUCN: LC – neameninţată cu dispariţia
Areal şi habitat:
Este o pasăre migratoare răspândită în mlaştini, bălţi şi lacuri cu vegetaţie bogată şi înaltă (stuf, papură etc.) din nordul şi centrul Europei, Turcia, America de Nord şi Balcani. În România poate fi întâlnită în sezonul de vară în Delta Dunării şi în unele bălţi din sudul ţării. Iarna, migrează în sudul Mării Caspice. În iernile mai blânde multe exemplare rămân la noi în ţară, în zone unde apa nu îngheaţă.
Zborul lebedelor este spectaculos: când îşi ia zborul, lebăda trebuie iniţial să „alerge” pe suprafaţa apei circa 10 metri. Pentru aterizare are nevoie de un spaţiu de 3-4 m pe care să planeze pe suprafaţa apei cu aripile larg deschise. În zbor, atinge o viteză de 80-85 km/oră.
Sunt păsări ce trăiesc în grupuri mari. Lebedele au un simţ teritorial foarte bine dezvoltat; masculii dominanţi îşi îndepărtează rivalii prin salturi, diverse alunecări pe apă sau bătând din aripile lor lungi. Lebedele devin agresive când se simt ameninţate sau când au pui care trebuie protejaţi.
Durată de viaţă:
În sălbăticie circa 15 ani, în captivitate peste 30 de ani.
Dimensiuni:
Lungimea corpului variază între 1,4 şi 1,6 m, greutate între 8 şi 12 kg, anvergura aripilor între 2 şi 2,5 m. Masculii sunt de obicei ceva mai mari decât femelele.
Lebedele sunt monogame, formând perechi pe viaţă. Totuşi, dacă unul din parteneri moare, supravieţuitorul îşi caută, în multe cazuri, altă pereche.
Incubație:
Femelele depun între 5 şi 12 ouă, care vor fi incubate pe rând de ambii părinţi timp de 36-38 zile.
Lebedele albe reprezintă un simbol al loialităţii şi purităţii.
În România, lebăda albă este o specie protejată, ocrotită de lege.
Dietă:
Alimentaţia lebedei este alcătuită din plante, rădăcini, seminţe de ierburi, viermi, insecte, moluşte sau peşti mici. Se hrăneşte preponderent cu vegetaţie acvatică şi în proporţii mai mici cu insecte acvatice, peşte şi broaşte.